Microsoft și Bursa de Valori București reînnoiesc parteneriatul dedicat antreprenorilor și IMM-urilor, cu ocazia lansării celei de-a cincea ediții a programului Made in Romania

Companiile și antreprenorii din România au un potențial uriaș de inovare, demonstrat de transformarea digitală la care asistăm de câțiva ani, proces accelerat de perioada pandemiei. Fără îndoială, capacitatea de a dezvolta idei noi şi de a le transforma în produse şi servicii performante reprezintă o condiție pentru a rămâne competitivi într-o lume în care digitalizarea a devenit o prioritate.

România are o bază antreprenorială puternică, iar Microsoft și-a propus să susțină dezvoltarea acesteia, unul dintre obiectivele companiei fiind transformarea țării într-un centru digital regional, în care oamenii, companiile, economia și comunitățile să prospere datorită investițiilor în infrastructura digitală.

Accesul la inovație și la noile tehnologii permite companiilor medii sau aflate la început de drum să-și adapteze modelul de afaceri, pentru a avea mai multe oportunități de scalare, de optimizare a operațiunilor, oferind angajaților lor randamentul necesar.

O cercetare realizată de Microsoft la nivelul a 16 țări din Europa, inclusiv România – Digital Futures Index – indică faptul că investițiile la nivel de țară (sectorul privat și public) în TIC, Cloud, IoT și AI au cea mai strânsă corelație cu inovația în general. Iar companiile care cheltuiesc mai mult pe tehnologie și servicii digitale, în special pe cloud computing, sunt mai inovatoare și mai productive.

Potrivit analizei Microsoft, 50% dintre companiile din România au declarat că transformarea digitală a avut cel mai bun impact asupra lor în 2020, iar peste 75% caută să accelereze adoptarea cloud-ului și a tehnologiilor digitale, sectorul privat devenind un catalizator al inovației. De altfel, în România există peste 30.000 de start-up-uri și companii IT, precum și a doua cea mai mare comunitate de dezvoltatori software din Europa Centrală și de Est, ceea ce o plasează în poziția unui viitor hub regional de tehnologie.

În acest context, în care antreprenorii români și start-up-urile reprezintă un adevărat motor de creștere economică, Microsoft se alătură din nou Programului Made in Romania, derulat de Bursa de Valori București. Ajuns la cea de-a 5-a ediție, proiectul Made In Romania sprijină companiile antreprenoriale din țară să se dezvolte și să atragă finanțare externă, iar, prin acest parteneriat, Microsoft își dorește să sprijine ingeniozitatea și să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din România.

Accesul la tehnologie poate impulsiona creșterea economică și ne poate deschide tuturor noi oportunități. Patru din cele 15 companii desemnate finaliste la cea de-a patra ediție a Programului Made in Romania activează în sectorul IT&C. Acestea s-au remarcat prin implementarea cu succes a unor soluții inovatoare și au contribuit, astfel, la digitalizarea mediului de afaceri. România dispune de avantaje competitive în procesul transformării într-un hub regional digital, însă este nevoie să valorificăm mai mult faptul că avem un număr foarte mare de talente în domeniul digital, dar și un ecosistem din ce în ce mai dinamic de startup-uri. Iar accesul la resurse digitale este, în mod sigur, soluția pentru a impulsiona mediul de afaceri. Ne bucurăm să putem sprijini, prin parteneriatul cu Bursa de Valori București, antreprenorii români și afacerile lor să contribuie la definirea unui viitor mai sustenabil și la o economie competitivă”, a declarat Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni, Microsoft România.

Ca partener al programului derulat de Bursa de Valori București, Microsoft furnizează infrastructura digitală necesară dezvoltării platformei și derulării proiectului Made in Romania, punând astfel la dispoziția companiilor și antreprenorilor înscriși un mecanism tehnologic simplu și eficient, pentru atragerea diferitelor tipuri de finanțare.

4 dintre cele 15 companii desemnate finaliste, în cadrul ediției de anul trecut, activează în sectorul IT&C, iar Microsoft a înmânat premii companiilor SanoPass și Zitec. SanoPass este start-up-ul care a dezvoltat prima platformă medicală 100% digitală din România, peste 900 de clinici din țară alegând-o ca partener. De cealaltă parte, Zitec a construit un set de aplicații de registratură și management al documentelor în administrația publică locală, cu ajutorul căreia peste 800 de primării din Romania au putut să vină mai aproape de cetățeni. De altfel, Zitec a implementat cu succes un număr de peste 650 de proiecte în cel puțin 20 de țări.

În continuare, Microsoft își propune să sprijine inițiativa BVB și companiile din sectorul privat, dar și public în această cursă a digitalizării pentru a deveni mai competitive, mai productive și mai reziliente.

Made in Romania este programul fanion al Bursei de Valori București, inițiat în anul 2017 și ajuns la cea de-a cincea ediție, care are ca scop identificarea și promovarea companiilor românești de top. La edițiile precedente au participat mai bine de 1000 de companii antreprenoriale din economia locală, platforma fiind dedicată investitorilor, consultanților, precum și organizațiilor cu perspective de creștere, care doresc să atragă finanțare de la investori sau care se află în procesul de pregătire a unui plasament privat pe Piața AeRO sau pe Piața Principală. Cele 15 finaliste ale ediţiei a 5-a Made in Romania urmează să fie anunţate în septembrie, în cadrul unei Gale de Premiere.

Related Posts